Quote

L-am lăsat să p…

L-am lăsat să plece .

A trecut o lună de zile . O voi ţine minte toată viaţa .Clipele îmi păreau că se petrec numai la suprafaţă , fără nici un fel de importanţă deosebită. Nu eram nici îndrăgostită , nici geloasă , nici săracă , nici bogată , nici veselă, nici tristă , nici vie , nici moartă . Nu aşteptam nimic aparte , nimeni nu mă iubea prea mult , nimeni nu mă ura prea tare , nimeni nu depindea cu totul de mine şi nici eu de nimeni . Puteam pleca oricând , merge oriunde fără să mă grăbesc , puteam citi , dormi , mânca la orice oră… Pentru moment , nu mă obsedau nici durerile sau bucuriile altor oameni . Şi, pentru că această stare de neutralitate era un lucru nou, o apreciam . Era o voluptate fără consistenţă, dar care mă măgulea . ” Acum , mi-am zis , trebuie să am grijă să nu mai stric această libertate .” Căci aşa îmi părea , că sunt liberă . Şi cum nimeni nu poate trăi fără speranţe , îmi făceam şi măruntele planuri de viitor ! Ce cărţi voi citi , unde voi merge la vară, ce prieteni voi vizita . Voi găsi poate oameni interesanţi care-mi vor părea că merită să-mi pierd timpul cu ei . (…) . Această libertate mi se părea o victorie a mea, o reuşită a mea. Eram mândră de mine , mândră că “eu” am putut face un lucru , pe care ştim bine , nu multă lume îl poate face în viaţă : trecusem eroic – fără plâns şi revoltă- peste durerea unei dragoste consumate . Nu voisem să stric , prin durere şi plâns , anii de fericire pe care-i trăisem cu el . N-am vrut să plâng , să rog , să cer , să implor . L-am lăsat să plece .

Advertisements

Image

Unii..

“Unii iartă, pentru că iubesc, şi ar durea prea tare să plece, alţii nu iartă, pentru că iubesc, şi ar durea prea tare să rămână. Unii pretind că totul e bine- nu, de fapt, toţi pretindem că totul e bine. Unii mint ca să nu facă rău,unii spun adevărul ca să nu facă rău oricum mai târziu. Unii cred că s-a terminat, alţii ştiu asta. Unii se topesc de dor, alţii nu îndrăznesc să o facă. Unii caută pe cineva care să asculte cum ‘nu mai pot!’, alţii tac şi zâmbesc, crezând că până nu o spui cu voce tare, nu o simţi. Unii mai aşteaptă încă un semn, alţii şi-au închis de mult telefoanele alea. Oricum, cine ar trebui să sune, nu sună; şi cine sună, chiar nu contează acum.”

Image

Am inteles multe, dar niciodata pe mine.

Am inteles multe, dar niciodata pe mine.

Am înțeles multe, dar niciodată pe mine. Nu m-am înțeles în nici o secundă. Am ales de atâtea ori persoanele greșite, deși știam că îmi vor face rău. Am fost mereu acolo pentru oricine, oricând avea nevoie de mine, deși era vorba despre persoana care mă făcea cel mai tare să sufăr. Niciodată nu am știut să ”dispar”, din viața cuiva, doar m-am îndepărtat, niciodată nu i-am închis ușa cuiva în față cu adevărat, ci am lăsat-o crăpată, să poată să revină.. Deși mereu reveneau lucrurile și persoanele care mă distrugeau. Asta am fost eu. Mereu și pentru totdeauna.

Image

Îţi e bine singură, dar suferi mult oricum.

Îţi e bine singură, dar suferi mult oricum.
Nu ai recunoste asta pentru nimic în lume, dar se vede, după cum eşti drăguţă cu toată lumea, chiar şi cu cei ce nu merită asta deloc. Vrei ca oamenilor să le pese, să ţină la tine, să te iubească şi, deşi ai mersul unei persoane ce nu are nevoie de nimeni, defapt ai mereu nevoie de cineva.
Temerile tale fără sfârşit te fac să îţi doreşti să fugi atât de departe. Dar îţi place aici, îţi zici, nu? Defapt, nu locul, ci acele 3/4 persoane la care ţii, acei prieteni, acele iubiri pierdute, acele amintiri încă te ţin pe loc.
Mă faci să zâmbesc atunci când spui că nu crezi în iubirea infinită, ca după să te emoţionezi în faţă unei comedii romantice.
Dar, tu nu plângi niciodată când eşti dezamăgită, pentru că, atunci când eşti dezamăgită urli. Urli-n tine, sufoci urlete şi ţipete. Mai poţi oare? Te privesc cu ochi obosiţi şi-ţi văd tristeţea-n zâmbete. Iarăşi te-ai pierdut. Te simt departe, ca şi cum…nici nu mai eşti.
Când plângi, plângi pentru că speri, încă speri dar nu recunoşti asta niciodată. Speri şi îţi faci rău, într-un fel.
Şi te ascunzi, ca un copil. În faţa lacrimilor zici că nici nu ştii de ce plângi, că e aşa de când eşti mică, că aşa eşti tu. Te minţi, mă minţi.
Ţie-ţi place noaptea, căci zici că te reprezintă, că e sinceră ca şi tine. Totul în tine este sincer, chiar şi felul în care te îmbraci şi felul în care foloseşti cuvintele. Chiar şi modul în care respiri.
Nu te poţi controla, nu reuşeşti să-ţi controlezi emoţiile, urletele şi lacrimile, crezi că este un lucru rău, dar e atât de minunat; eşti o floare sălbatică, una dintre acele flori care nu se pot înţelege.
Dar ştii, dacă te-ai vedea prin ochii mei, te-ai iubi pentru a rămâne în viaţă. Sunt aici, mă uit la tine; arăţi că un poem pe care nimeni nu mi-l va dedica niciodată, una dintre acele poezii pe care le citeşti şi începi să crezi că ar fi minunat dacă cineva te-ar vedea în acel fel şi te-ar iubit atât de mult, dar nimic…
Dar tu nu uita, nu pentru asta eşti mai puţin frumoasă, nu pentru asta însemni mai puţin, nu…”

Quote

“Ajungi la un m…

“Ajungi la un moment dat când te saturi să vezi oameni fericiţi.Te simţi de parcă nimeni nu are nevoie de tine şi eşti în plus peste tot,simţi că nu eşti iubit,pur şi simplu simţi că înnebuneşti.Parcă toţi te urăsc dar nu vor să recunoască pentru că le e milă.Şi în situaţia asta chiar nu ştiu care sentiment e mai chinuitor.Să te iubească lumea din milă sau să nu te iubească deloc.E un sentiment de “forever alone” care pune stăpânire pe tine şi în momentul ăla îţi doreşti că totul să fie un vis urât.Din păcate e lucrul care se întâmplă în fiecare zi şi nu poţi face nimic să schimbi asta.”

Image

Exista un moment in viata…

Exista un moment in viata cand te atasezi de o persoana, de o persoana de care stii foarte bine ca nu ar trebui sa atasezi. Nu pentru ca e o persoana rea, nu pentru ca e diferita, ci doar pentru ca stii ca vei suferi. Stii ca e un personaj episodic in cartea ta, si ca in curand va disparea. Dar te atasezi, si pentru cateva capitole, devine mai important ca tine. Te gandesti doar la acea persoana, iti imaginezi cum o sa fie primavara, vara, toamna, iarna, moartea, alaturi de aceea persoana, iti imaginezi cum te vei intalni din pura intamplare la cafeneaua din centru si tu vei avea masca ta de perfectiune pe care nu o vei lasa strivita de nimeni, si iti faci in minte scenarii care stii ca nu se vor intampla niciodata. Si atunci calci stramb si faci ceva ce il transforma pe veci intr-un personaj secundar, un personaj de care oricat ai vrea sa nu te lege nimic, te leaga un fapt marunt. Si acel fapt marunt se zbate in mintea ta, noapte si zi. Intrebarea nu este cum scoti acel personaj din carte, nici macar cum il uiti, ci este cum faci sa devii personaj principal in romanul lui.
Si stii ce te tine sa faci un gest? Orgoliul. Frica. Frica de regret. Frica de nestiinta. Frica de ce se va intampla. Frica de faptul ca din micul rol pe care il joci in viata lui, vei deveni doar o pagina goala. Si asta e normal. Ti-e frica de faptul ca a deveni vulnerabil e rau, ti-e frica ca daca te intinzi goala, lipsita de prejudecati dar si de haine, va rade de tine. Va rade de imperfectiunile, va rade de faptul ca ti-ai putut imagina ca vei ajunge cineva important in viata lui.
Toti trecem prin asta. Toti traim cu frica, toti traim in regret. Toti avem nesiguranta in glas cand spunem pentru prima data ca placem pe cineva, pentru ca stiti de ce? Ne este frica sa nu fim respinsi. Ne este frica de respingere si de ce cauzeaza ea.
Insa, singurul mod in care lumea va exista, singurul mod in care va scapa, este cu dragoste si niciodata sa nu uiti de inima ta.
Fa ce te face fericit, si lasa-i pe cei din jur sa stie ca ii iubesti. Spune-le ca ii iubesti, spune-le cat de mult tii la ei, spune-le tot. Spune-le faptul ca fara ei nu ai exista.
Chiar si lui, celui de care iti e asa frica, personajul decisiv din acest moment, care iti poate decide bucuria si tristetea, spune-i cat e de important pentru tine. Ce se poate intampla? Nimic, doar sa afle un adevar ce nu a suparat niciodata pe nimeni. Faptul ca nu suntem singuri si ca cineva, acolo, oricat de mic si neinsemnat ar fi, ne iubeste.”